Acesta se numeste Francine

 

Este de remarcat, de asemenea, numarul mare al costumelor masculine reprezentate. Un alt mijloc de propagare a modelor intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea era obiceiul femeilor de a-si trimite papusi care prezentau, la o scara redusa, ultimele noutati din Italia sau din Franta. Este insa greu sa ne imaginam cum detaliile unei mode de tip ornat puteau fi reproduse la o asemenea scara.   in picturile murale (ne-iudaice) se vad vanatori si razboinici ce poarta tunici scurte, inchise sus, cu maneci pana la cot. Barba si parul lung constituiau moda obisnuita, insa unii isi radeau parul si, inspirandu-se probabil din moda egipteana, purtau peruci. Dupa exod, timp de cinci secole au avut loc unele schimbari ale costumelor.

 

Barba si parul au ramas insa mereu lungi, iar capul a ramas acoperit.In epoca Quattrocento, in centrul preocuparilor s-a aflat mereu frumusetea feminina idealizata. Cum femeile erau nevoite sa se straduiasca sa corespunda acelui ideal, a rezultat o adevarata stiinta, o adevarata arta ce privea „perfectionarea naturii umane". Pe langa celebrul 11 Ricettario al Caterinei Sforza, care era cunoscut pe dinafara de femeile Renasterii, exista tratatul Ideale de' Giardi- no del Mondo al lui Tommaso Tomai, care, spre a fi mai usor de memorat (cum se obisnuia pe atunci cu toate tratatele), a fost compus in versuri.  Vedetele de cinema, exemple de eleganta, propuneau modele de coafuri, de machiaje, de imbracaminte. Astfel, pentru femeile care nu aveau niciodata posibilitatea de a-si cumpara o toaleta purtand marca unui mare creator, exista acum posibilitatea de a se copia modelele purtate de actrite sau de mondene, dupa fotografiile aparute in reviste. 

 

Acesta se numeste Francine, este obtinut din levantica si eucalipt, avand o nota usor erotica, pe cand cel vechi era oarecum dulceag, amintind de izul de opiu. Dar nici japonezii, care ne uimesc cu tot felul de inventii, nu se lasa mai prejos: ei au inceput sa confectioneze imbracaminte cu „schimbator de miros".  Partea superioara a corpului era acoperita cu un fel de manta (petrecuta pe sub subtioara dreapta si innodata pe umarul stang), care le lasa libere ambele brate. Trebuie mentionat ca aztecii nu cunosteau nici nasturele, nici agrafa.Femeile purtau o fusta lunga pana la glezne, necusuta, tinuta pe corp de un cordon.Ziarele de a doua zi relatau: Jsadora Duncan a plecat sa se plimbe cu automobilul de curse. Esarfa purtata in jurul gatului, care ii flutura in spate, s-a agatat de roata din urma si s-a infasurat in jurul acesteia. inainte de a putea striga sau de a putea face vreun gest, ea a fost stransa atat de tare, incat a murit aproape imediat, strangulata..."  Cu parul lung si coafura de tip feminin, barbatii ar fi fost luati, in ambianta epocii, drept homosexuali. Cu parul desfacut, femeile le-ar fi evocat pe preotesele unor culte pagane. Probabil ca apostolul a incercat sa justifice in mod teologic un obicei larg raspandit.Singurul act cunoscut al lui Lin, succesorul lui Petru ca episcop al Romei, este un decret prin care femeilor le era interzis sa asiste la adunari cu capul gol.